Tips & Tricks cand CUMPERI gresie si faianta

Tips and trick cumparare gresie și faianță

Important de știut:

Măsurători corecte gresie

Producătorii de plăci ceramice recomandă să achiziționați o cantitate cu 10% mai mare decât suprafața totală necesară de placat. 

Acești 10% în plus vor acoperi pierderile rezultate din tăierile și modificările neașteptate sau reparațiile ulterioare.

Rostul are un rost.

Rostul între plăcile ceramice preia tensiunile care pot apărea la schimbările liniare ale șapei. Producătorii de plăci ceramice recomandă un rost de minim 2 mm chiar și la plăcile ceramice rectificate.

dimensiune rost gresie
temperatura

Dacă se dorește placarea unei suprafețe mari expusă la schimbări de temperatură producătorii de plăci ceramice recomandă să utilizați obligatoriu plăci ceramice porțelanate cu rostuire de dilatație.

Montajul plăcilor ceramice este indicat să fie realizat cu firme specializate. 

Pentru o placare corectă trebuie ca atât adezivul cât și chitul să corespundă atât tipului de placă ceramică ales cât și tipului de suport pe care se realizează placarea.

Pentru exterior este obligatorie utilizarea plăcilor ceramice porțelanate cu adezivi și chit corespunzător.

adeziv gresie
ghid montaj gresie și faianță

Marcajele de pe ambalajele produselor CESAROM® vă sunt utile în cazul reaprovizionării.

La reaprovizionare trebuie sa achiziționați produse din același lot cu atenție sporită la nuanță, calibru, calitate și data de fabricație. Citiți cu atenție indicațiile de pe ambalajele plăcilor ceramice, a adezivilor și a chiturilor de rostuit.

Modul de placare al gresiei și faianței are o influență importantă asupra designului încăperii și ajută la delimitarea sau accentuarea vizuală a unui spațiu. De aceea este important să aveți o schemă de montare înainte de cumpărarea și montarea plăcilor ceramice;

placare corectă gresie

Plăcile ceramice sunt disponibile în varietate de dimensiuni, modele și culori. Sunt durabile și ușor de întreținut de aceea reprezintă opțiunea ideală pentru acoperirea pereților și podelelor.

Toate gresiile CESAROM® sunt porțelanate și au rezistență ridicată la îngheț, proprietăți care garantează utilizarea lor cu succes pe orice tip de suport: podele exterioare, podele interioare și chiar pereți exteriori sau interiori.

Când alegeți plăci ceramice este important să luați în considerare, pe lângă aspectul estetic , destinația unde vor fi montate acestea. Cereti sfatul vânzătorului despre tipul de placă ceramică potrivită proiectului dumneavoastră.
Faianțele CESAROM® se utilizează pentru placarea pereților interiori. 

gresie CESAROM

Este important să țineți cont de informațiile marcate pe cutie în ceea ce privește calitatea, nuanța, calibrul și data de fabricație.

Dimensiunea (calibrul) plăcilor CESAROM® este marcată pe cutie. 

Nu mixați într-un spațiu dat plăci care provin din cutii cu plăci de calibre diferite.

calibru gresie

Nuanța este o caracteristică a ceramicii. Verificați nuanța inscripționată pe cutie pentru a evita montarea accidentală a unui mix de nuanțe în spațiul dorit.

nuanță gresie

Variația desenului este expresia aspectului natural al plăcii ceramice. Procesul de decorare a plăcilor ceramice prin tehnologia digitală permite realizarea unui desen amplu care se dezvoltă diferit de la o placă la alta pentru a conferi aspectul natural al rocilor, lemnului, cimentului. Este important să înțelegeți variația desenului pentru a obține un spațiu natural și confort estetic.

Valoarea indicelui PEI (marcată pe cutie) indică rezistența la trafic a gresiei:

Clasa  PEI 5  reprezintă rezistența cea mai bună la trafic foarte intens și particule foarte abrazive. Pardoseli care sunt supuse la circulație pietonală intensă cu un ritm susținut, cu particule abrazive, corespunzând condițiilor cele mai severe pentru care pot fi indicate plăcile glazurate (de exemplu, zone publice cum ar fi magazine, săli de așteptare în aeroporturi, foaierele hotelurilor, alei publice și utilizări industriale).

 

Clasa  PEI 2  reprezintă rezistența cea mai mică la trafic expuse ocazional unui volum redus de particule abrazive (de exemplu, camerele de zi ale caselor, cu excepția bucătăriilor, intrărilor și altor camere care pot avea un trafic mai intens)