Gresia rectificată. Ce este și când este recomandat să o alegem

Când cumpărați plăci ceramice, una dintre opțiunile pe care le veți avea (în special când este vorba despre plăci mai mari) este dacă să achiziționați sau nu plăci rectificate. Această decizie va depinde în mare măsură de tipul de aspect pe care îl doriți pentru spațiul care urmează a fi amenajat.

Plăcile rectificate sunt plăci ceramice care au fost șlefuite și prelucrate cu precizie pentru a le oferi margini drepte aproape perfecte și dimensiuni exacte. Aceste plăci oferă un aspect foarte „curat”, simetric și permit linii de chit extrem de fine de maximum 3 milimetri sau chiar mai puțin.

Denumirea de „gresie rectificată” nu se referă la proprietățile fizice sau cele mecanice ale gresiei. Este un procedeu de finisare al plăcilor ceramice care presupune tăierea marginilor plăcilor și se realizează cu mașini speciale cu disc diamantat. Rectificarea este o parte a procesului de productie ce se realizează după scoaterea plăcilor ceramice din cuptorul de coacere. Aceasta constă în prelucrarea (tăierea) marginilor plăcii, astfel încât muchiile acestora formează un unghi de 90 grade. Se realizează cu scopul obținerii unor calibre fixe și eliminării conturului marginal al plăcii. Este un procedeu scump din cauza consumului energetic suplimentar. Are ca avantaje calibrarea perfectă, întrucat plăcile se pot monta cu rosturi foarte fine de 2mm și înlăturarea conturului marginal al plăcii.

Se numesc plăci „rectificate” pentru că asta face de fapt procesul de producție, le rectifică dimensiunile. Coacerea sau arderea unei plăci ceramice nu dă niciodată un rezultat exact, previzibil. Chiar dacă plăcile intră în cuptor arătând exact la fel, schimbarea umidității prin procesul de ardere nu este ceva care poate fi controlat cu precizie, iar plăcile se vor micșora dușor. Când ies din cuptor, plăcile de ceramică vor varia întotdeauna ușor în ceea ce privește formele și dimensiunile lor.

Orice gresie porțelanată obținută prin procedeul de presare, înainte de a intra în cuptor are dimensiuni mai mari decât cel final dorit. De exemplu, pentru a obține o placă de gresie porțelanată cu dimensiune de 60x30cm, așa numitul “biscuit” are 65x33cm înainte de a intra în cuptor,

Plăcile rectificate sunt practic identice în ceea ce privește lungimea și lățimea, iar muchiile acestora au unghi de perfect de 90 grade, astfel ca suprafețele placate cu gresie rectificată au un aspect continuu, perfect plan și cu rosturi aproape insesizabile ochiului.
Acestea fiind spuse, grosimea plăcii nu este luată în considerare în mod normal la rectificare – doar lungimea și lățimea – așa că pot exista mici variații în ceea ce privește grosimea. De asemenea, în procesul de coacere plăcile ceramice sunt inevitabil supuse unor mici deformări.

Deoarece plăcile rectificate sunt de obicei așezate foarte aproape una de cealaltă, cu doar câțiva milimetri de chit care le leagă între ele, aceste mici diferențe pot însemna ocazional că plăcile nu sunt (sau par să nu fie) la nivel una cu cealaltă.

Avantajele gresiei rectificate

Principalul avantaj al plăcilor ceramice rectificate îl reprezentă aspectul visual, având în vedere că plăcile rectificate pot fi montate cu o distanță minimă între ele, creând astfel acel aspect vizual compact al întregii pardoseli. Acest avantaj al gresiilor rectificate este că pot fi montate cu rost aproape invizibil, tocmai datorită acelui unghi de 90 grade al muchiei plăcii rectificate.

Dezavantajele gresiei rectificate

Este mai scumpă decât gresia obișnuită, iar costul de montaj al gresiei rectificate este mai mare pentru că montajul ei este mai dificil si prin urmare meșterii care o monteaza au un cost mai ridicat
Alegerea unei plăci rectificate sau nerectificate depinde de preferințe și de tipul de spațiu pe care îl placați. Gresia rectificată poate arăta mai îngrijită.

Cum se montează gresia rectificată

Odată ce ați decis că veți utiliza gresie rectificată, trebuie să țineți cont de următoarele, mai ales dacă intenționați să o montați singur:
• plăcile se manipulează cu grijă, pentru a evita zgârierea, lovirea sau alte deteriorări;
• suprafața pe care va fi montată gresia trebuie să fie perfect plană;
• plăcile vor fi fixate doar după ce va fi aplicat un strat de adeziv atât pe podea, cât și pe întreaga suprafață a plăcii;
• marginile plăcilor trebuie să fie curate când se montează placa următoare.

Montajul drept poate fi folosit în orice încăpere în care proprietarul dorește gresie rectificată. Este o alegere perfectă, mai ales pentru cei care vor să realizeze un design pretențios. De asemenea, montajul drept este mai ușor de pus în practică, devenind opțiunea ideală pentru meșterii începători sau chiar pentru amatorii care vor să-și pună singuri în valoare ideile de renovare.

Un alt avantaj al acestui tip de montaj îl reprezintă economia de material, deoarece nu e nevoie de prea multe tăieri, cantitatea de gresie fiind folosită foarte eficient. Pentru montarea în acest mod, se pornește dintr-un colț cu placa așezată corect, pe orizontală și verticală, și se continuă de-a lungul peretelui, păstrându-se distanța dintre plăci egală, cu ajutorul distanțierelor.

Montajul în diagonală este mai sofisticat, potrivit pentru un design îndrăzneț, dar este mai greu de pus în practică, necesitând un nivel de experiență mai ridicat și, de asemenea, sunt necesare scule suplimentare, cum ar fi mașini performante de tăiat gresia. Un alt dezavantaj este reprezentat de pierderile de material din cauza tăierilor dese, acestea putând ajunge până la 30%.

Tipuri de gresie rectificată adaptate nevoilor dumneavoastră puteți găsi în colecțiile CESAROM, disponibile AICI.

Planeitatea suportului este esențială. Câteva ore de muncă în plus în această privință nu trebuie evitate, tocmai pentru a nu întâmpina probleme mai târziu. Pentru suprafețele orizontale, șapele autonivelante fac minuni în această privință.

Materialul adeziv trebuie să fie de cea mai bună calitate, fiind recomandată folosirea unei site fine pentru a îndepărta orice materie de dimensiune mai mare. Amestecul va fi realizat mult mai bine cu ajutorul unei bormașini dotate cu un cap special de amestecare.
Tăierile de material sunt inevitabile în cele mai multe cazuri. Acestea trebuie să fie planificate pentru a fi montate în zonele care vor fi acoperite cu mobilier, pentru a nu fi vizibile la finalizarea montajului.

O nivelă de mari dimensiuni sau o nivela laser ar fi idealaă pentru a respecta planeitatea pe suprafețe întinse și nu trebuie să lipsească din arsenalul unui meșter.

Montarea plăcilor rectificate este un proces mai lent decât montarea plăcilor tradiționale cu margine și poate costa, de asemenea, mai mult, chiar dacă sunt cu margine dreaptă. Unii clienți aleg să lipească plăcile una de cealaltă. Totuși, noi recomandăm tuturor să permiteți cel puțin un rost de 1-2 mm pentru a a etanseiza pardoseala și pentru a asigura spațiul necesar de contracție sau dilatare, fenomene absolut naturale, care inevitabil se petrec mai ales la exterior, dar la interior mai ales pe o pardoseală încălzită.

Dacă urmează să montați plăci rectificate, vă recomandăm să utilizați și un sistem de nivelare pentru a asigura un finisaj corect. Desigur, există un cost suplimentar în utilizarea acestui sistem, însă dacă luați în considerare adevărata economie și comparați rezultatul final, veți vedea că sunt bani cheltuiți corect, deoarece timpul economisit și calitatea lucrării finite vor fi superioare.

În concluzie, montarea plăcilor rectificate poate să dureze ceva mai mult și poate să fie puțin mai costisitoare, dar, cu toate acestea, atractivitatea estetică a rosturilor de chit mai mici, împreună cu utilizarea unui sistem de nivelare adecvat pentru a asigura o lucrare perfectă, va depăși cu mult orice cost. De asemenea, vă va permite să aliniați mai bine rosturile de chit pentru a crea un design impecabil.

Întreținerea gresiei rectificate
Gresia rectificată este ușor de curățat și întreținut. Pur și simplu măturați pentru a curăța orice resturi și dați cu mopul săptămânal cu un amestec de apă și săpun dedicat acestor suprafețe.

În timp ce plăcile în sine sunt rezistente la pete și la zgârieturi, liniile de chit trebuie de obicei sigilate ocazional pentru a ține la distanță petele și mucegaiul.

Dacă o placă se ciobește, ea poate fi înlocuită, deși acest lucru poate fi puțin mai dificil de făcut în cazul gresiei rectificate, deoarece plăcile sunt foarte apropiate, astfel că cel mai bine este să lăsați un profesionist să se ocupe de această lucrare.