În 2024, alegerea de a folosi gresia în amenajări exterioare nu mai este doar o opțiune practică, ci și una estetică, jucând un rol important pentru cei care își doresc să transforme aceste spații în adevărate oaze de confort și frumusețe. Indiferent dacă vorbim despre terase de mici dimensiuni, zona special amenajare pentru copii, cu piscine și locuri de joacă sau chiar curți spațioase, alegerea gresiei potrivite poate face diferența între o amenajare oarecare și una spectaculoasă.
Iată ce trebuie să iei în considerare atunci când alegi materialele potrivite pentru amenajare.
Gresie de exterior sau gresia porțelanată
Când vorbim despre gresie de exterior, ne gândim, desigur, la terase, grădini sau holuri. Denumită și gresie porțelanată, aceasta vine într-o gamă largă de dimensiuni, culori și finisaje, pentru a răspunde nevoilor tale și mai ales, ale zonei de amplasare.
Beneficiile Utilizării Gresiei în Spații Exterioare
Gresia oferă numeroase avantaje pentru amenajările exterioare:
• Durabilitate: Rezistența la uzură și intemperii face ca gresia să fie o alegere durabilă, deci o bună investiție pe termen lung.
• Varietate de Culori și Texturi: Poți alege dintr-o gamă largă de culori și modele care să se potrivească cu designul general al casei tale, dar și cu atmosfera pe care îți dorești s-o creezi.
• Ușor de Întreținut: Curățarea gresiei este simplă și rapidă, comparativ cu alte materiale precum piatra.
• Siguranță: Gresia antiderapantă, fie că vorbim despre coeficientul anti-alunecare (R10 sau R11) ori de suprafața ABS (Anti-Slip Best Surface), garantează siguranța pe timp de ploaie sau zăpadă, reducând riscul de accidentare.
Cum să Alegi Gresia Potrivită pentru Amenajările Tale Exterioare
Înainte de achiziționarea gresiei pentru spațiile exterioare, ia în considerare:
• Rezistența la Îngheț: Chiar dacă în ultimii ani iernile nu au mai fost atât de reci în România, optează pentru gresie rezistentă la îngheț, care să nu se spargă sau să se degradeze în condiții de temperaturi scăzute. Rezistența la îngheț în cazul gresiilor porțelanate înseamnă că plăcile au o absorbție de apă sub 0,5%. Verifică pe cutie sau în cataloagele de specialitate iconița care arată un fulg, pentru a identifica astfel de produse.
• Textura și Finisajul: Alege o textură care să fie plăcută la atingere (Soft Touch, de exemplu) și care să asigure o aderență bună, mai ales în zonele umede din jurul piscinei.
• Consultă Specialiștii: Dacă nu ești sigur ce tip de gresie ți se potrivește, poți consulta specialiști sau designeri de interior pentru sfaturi și recomandări personalizate. Showroom-urille CESAROM din Cluj și București oferă, de exemplu, consultanță gratuită.
În concluzie, gresia pentru amenajări exterioare este o investiție valoroasă pentru orice locuință, oferind eleganță, durabilitate și siguranță. Alege-o cu încredere și bucură-te de spațiul tău!
Gresie de exterior antiderapantă
Pentru zonele expuse la apă, ca de exemplu piscinele sau terasele din jurul acestora, este esențial să alegi o gresie cu suprafață antiderapantă, pentru a crea un spațiu sigur pentru fiecare membru al familiei. Acest tip de placă este proiectată special pentru a oferi o suprafață sigură și stabilă, reducând semnificativ riscul de accidente din cauza alunecării.
CESAROM pune la dispoziție o gamă largă e produse care să răspundă acestor nevoi:
• În gama de produse RAKO, vei regăsi tipuri de gresie cu suprafață ABS: anti-alunecare, cu un coeficient anti-alunecare de R10/B-Neted. Acestea asigură, de asemenea: o suprafață netedă, fără relief, fină la atingere, perfect mată. Datorită acestei suprafețe, se pot curăța cu ușurință. Reprezintă, așadar, o soluție sigură și durabilă mai ales pentru spațiile cu trafic intens și este potrivită pentru pardoseli supuse la produse chimice, cum este cazul piscinelor. Descoperă colecțiile Betonico, Castone, Piazzetta, Quarzit. Poți afla mai multe despre acestea aici.
• Începând cu anul 2024, poți regăsi gresie cu suprafață ABS (Anti-Slip Best Surface) și la produsele CESAROM, care, în plus, vin și cu o suprafață anti-bacteriană Safe+, un finisaj Matt, no Reflex și atingere fină (Soft Touch). Coeficientul acestora de alunecare este de R10. Poți afla mai multe despre acestea aici. Produsele cu cel mai înalt coeficient de alunecare, R11, de la CESAROM, sunt: Therme, Quartz, Piedra.
Atunci când alegi gresia de exterior antiderapantă, este important să iei în considerare specificațiile și recomandările producătorului pentru a asigura o instalare corectă și durabilă. Consultă un specialist în design interior sau în construcții pentru a alege varianta potrivită în funcție de nevoile tale specifice și de caracteristicile zonei de amenajare.
Gresie pentru Terasă
Alegerea gresiei pentru terasa ta poate impacta radical aspectul întregii amenajări.
Iată câteva aspecte importante de luat în considerare atunci când cauți gresia ideală pentru tine:
1. Culori și modele: De la nuanțe neutre până la culori vibrante și modele geometrice sau inspirate din natură, cu siguranță ai de unde alege. Gândește-te întâi la atmosfera pe care ți-o dorești – culorile deschise pot crea un ambient plăcut, luminos, în timp ce culorile închise pot adăuga un aer mai intim și relaxant.
2. Dimensiuni: Alege plăci care, prin dimensiune, să completeze stilul de design al amenajării tale. Plăcile mari pot crea un aspect modern și elegant, în timp ce mozaicurile sau plăcile mici pot adăuga un efect decorativ. Ele pot fi chiar folosite pentru a delimita anumite zone ale terasei.
3. Compatibilitate cu stilul arhitectural: Este important să alegi gresia în concordanță cu stilul arhitectural al locuinței tale și al terasei. De exemplu, un design contemporan poate fi complementat cu o gresie cu aspect de ciment sau cu modele geometrice, în timp ce o casă tradițională poate beneficia de gresie cu aspect de piatră naturală sau cu motive clasice.
4. Contrast și coordonare: Experimentează cu contrastul și coordonarea culorilor și modelelor de gresie pentru a crea un efect vizual plăcut și echilibrat. Poți opta pentru combinații de culori complementare sau pentru modele contrastante pentru a adăuga interes vizual și dinamică în designul terasei.
Gresie pentru piscină
Primul lucru de care e nevoie să te asiguri când alegi gresia din jurul piscinei este ca aceasta să fie antiderapantă. Pentru a-ți ușura căutarea, specialiștii recomandă gresia porțelanată cu suprafață ABS sau sugar effect (granilia).
Iată câteva motive pentru care aceasta e cea mai bună alegere pentru piscină:
• Siguranță: Verifică proprietățile anti-alunecare a gresiei tale, precum suprafața ABS și coeficientul anti-alunecare.
• Durabilitate și rezistență la apă: Gresia aleasă pentru piscină trebuie să fie rezistentă la apă și să nu se deterioreze în contactul constant cu apă și substanțele chimice utilizate pentru tratarea apei din piscină.
• Mentenanță și curățare ușoară: Gresia aleasă ar trebui să fie ușor de întreținut și curățat, pentru a menține aspectul inițial și pentru a asigura o igienă corespunzătoare în jurul piscinei.
• Aspect estetic: Designul gresiei pentru piscină este extrem de important pentru amenajarea generală a spațiului. Poți alege între diferite texturi, culori și modele pentru a crea un aspect plăcut și armonios, de exemplu gresie cu design de lemn sau piatră.
• Compatibilitate cu împrejurimile: Este important ca gresia aleasă să se integreze armonios cu alte materiale folosite în amenajarea piscinei, dar și grădinii.
Înainte de a face o alegere finală, este recomandat să consulți un specialist în amenajarea piscinelor sau un designer de interior care să ofere sfaturi și să te asiste în alegerea gresiei potrivite pentru specificațiile și preferințele tale.
Gresie pentru Curte
Gresia poate adăuga un plus de eleganță și funcționalitate în amenajarea curții, în funcție de spațiul pe care îl ai la dispoziție, dar și de ce-ți dorești să faci cu el. Fiecare aspect al proiectului tău de amenajare exterioară poate fi îmbunătățit semnificativ prin alegerea corectă a gresiei.
Iată câteva idei zone unde este recomandat să folosești gresie
• Zonă de relaxare și socializare: Amenajează o zonă placată cu gresie pentru a crea un spațiu plăcut unde să te relaxezi sau să socializezi cu prietenii și familia. Poți adăuga mobilier de grădină confortabil și plante decorative pentru a completa atmosfera.
• Zonă de luat masa: Creează o terasă exterioară cu gresie pentru a organiza mese în aer liber. Optează pentru o masă și scaune confortabile, umbrelă pentru soare și poate chiar o grădină verticală sau ghivece cu plante pentru un plus de verde în jur.
• Zonă de grădinărit: Folosește gresia pentru a defini spațiul în care practici grădinăritul. Poți crea poteci placate cu gresie între zonele de flori sau legume pentru acces ușor și pentru a menține curtea curată.
• Drum de acces: Utilizează gresia pentru a crea un drum de acces către intrarea în casă sau către garaj. Gresia este durabilă și ușor de curățat, fiind ideală pentru aceste zone de trafic intens. Pentru aceste zone recomandăm gresiile RAKO cu grosime de 20 mm.
• Zonă de joacă pentru copii: Amenajează o zonă de joacă pentru copii cu gresie antiderapantă. Poți adăuga leagăne, tobogane și alte jucării pentru a crea un spațiu de distracție sigur pentru cei mici.
• Grătar și dining în aer liber: Dacă ești un fan al grătarului, poți amenaja o zonă dedicată cu gresie pentru grătar și o masă pentru dining în aer liber. Poți amplasa un grătar fix sau mobil și poate chiar un blat de lucru din gresie pentru prepararea alimentelor.
• Spațiu de fitness în aer liber: Dacă îți place să faci exerciții în aer liber, poți amenaja o zonă cu gresie pentru echipamente fitness sau pentru yoga. Adaugă câteva plante verzi și o umbrelă pentru a crea un spațiu relaxant și funcțional.
• Spațiu de depozitare: Utilizează gresia pentru a construi o bază solidă pentru un depozit sau o magazie de unelte în curte. Poți adăuga rafturi pentru organizarea uneltelor și echipamentelor de grădinărit.
Lasă-te inspirat de recomandările noastre și creează spațiul pe care ți-l dorești în curte.
Adeziv gresie exterior
Alegerea unui adeziv adecvat pentru gresia de exterior este crucială pentru durabilitatea și stabilitatea plăcilor pe termen lung. Optează pentru adezivi recomandați de specialiști pentru utilizarea în exterior, care rezistă la variațiile de temperatură și umiditate.
Iată câteva caracteristici esențiale:
1. Rezistență la intemperii: Adezivul trebuie să fie rezistent la intemperii pentru a face față schimbărilor de temperatură și umiditate din aer liber. Acest lucru asigură durabililitatea a gresiei pe suprafețe exterioare.
2. Rezistență la apă: Fiind expusă la precipitații și umezeală constantă, gresia de exterior necesită un adeziv care să reziste la umezeală și să prevină formarea de fisuri sau desprinderi.
3. Flexibilitate: Un adeziv flexibil este esențial pentru a absorbi expansiunea și contracția materialului din cauza variațiilor de temperatură. Aceasta previne crăparea și desprinderea gresiei de suprafața de montaj.
4. Durabilitate: Adezivul trebuie să ofere o legătură puternică și durabilă pe termen lung pentru a menține integritatea gresiei în condiții exterioare dificile, cum ar fi expunerea la razele UV și condițiile meteorologice extreme.
În concluzie, alegerea unui adeziv adecvat pentru gresia de exterior este esențială pentru succesul proiectului tău de amenajare exterioară. Consultă întotdeauna un specialist în domeniu sau urmează recomandările producătorului de gresie pentru a asigura aplicarea corectă și durabilă a materialelor în spațiile exterioare.
Modele gresie exterior
Ți-am povestit puțin despre caracteristicile pe care ar trebui să le aibă o gresie de exterior. Acum, să trecem la design, uitându-ne la câteva dintre amenajările noastre.
Piedra este o colecție de gresie porțelanată rectificată ideală pentru placarea zonelor cu trafic intens și a spațiilor expuse la umezeală, datorită caracteristicilor tehnice care o fac rezistentă la abraziune și alunecare. Plăcile în format 60×30 cm, în nuanțe de gri și bej au design de piatră și se remarcă printr-o aplicație specială (microgranilia) care îi da un ușor luciu și proprietăți anti-alunecare.
Inspirată din piatra cu același nume, colecția Ceppo di Gre a apărut anul acesta ca un răspuns al tendințelor actuale de design interior, aducand o notă autentică și naturală spațiului în care e montată. Această colecție îmbină eleganța pietrei naturale cu funcționalitatea superioară: protecție anti–bacteriană Safe+, aspect mat, atingere fină, suprafață ABS (Anti-slip Best Surface) și coeficient anti-alunecare R10.
Gresia din colecția Cementino se evidențiază prin designul vibrant și prin structura fină a suprafeței care conferă acestei plăci un aspect autentic, natural. Caracteristicile tehnice, care includ porțelanarea și rectificarea, dar și coeficientul anti-alunecare R10 și suprafața anti-bacteriană Safe și ABS (Anti–slip Best surface) fac ca plăcile să fie ideale pentru diverse spații, atât exterioare cât și interioare.
Poți descoperi toate colecțiile CESAROM aici, ba chiar să le testezi chiar la tine acasă, cu ARdesigner.
10 ani garanție
Pentru a te bucura de amenajarea ta cât mai mult, CESAROM îți oferă acum 10 ani garanție la o gamă de produse. Consultă lista produselor aici și schimbă placa cu CESAROM! În plus, intri în tragerea la sorți pentru a câștiga manopera înapoi.