Gresia tip mozaic cuprinde o combinație de forme, culori, bucăți ceramice de diverse dimensiuni lipite aleatoriu sau după un model dat pe o folie textilă.
Care este diferența dintre gresia obișnuită și gresia mozaic?
Gresia obișnuită este de fapt o placă presată în formă pătrată sau dreptunghiulară din masa ceramică, care în funcție de absorbția de apă poate să fie de interior sau de exterior (gresia Portelanata). Folia de mozaic este formată dintr-un mix de bucăți tăiate din plăcile ceramice de gresie sau faianță. Forma bucăților diferă de la pătrat, la dreptunghiular, romb, etc. Folia de mozaic încorporează orice combinație de dimensiuni, culori, forme și/sau materiale de plăci ceramice pentru a crea o suprafață unică. Placarea cu mozaic este o formă unică de amenajare și oferă adesea un factor surpriză pentru perete, podea, în spații ca bucătărie, duș, piscină, baie și multe alte zone ale locuințelor noastre, atât la interior, cât și la exterior, dacă elementele lipite pe folie sunt bucăți tăiate din gresia porțelanată.
Avantajele mozaicului
În primul rând, placările cu mozaic adaugă eleganță oricărei încăperi, deoarece plăcile de mozaic completează armonios majoritatea decorurilor și dau vibrație oricărui tip de spațiu funcționând ca un element de decorare.
O altă caracteristică excelentă a plăcilor de mozaic este că pot fi folosite la placarea suprafețelor în pantă și primesc caracteristice tehnice ale plăcii ceramice din care se compun. Dacă sunt realizate prin lipirea unor bucăți din placa ceramică poroasă, faianța se va utiliza pentru placarea pereților interior, fiind o alegere ideală atât pentru bucătărie, cât și pentru băi. Dacă sunt realizate din bucăți de placă ceramică porțelanată, pot fi folosite cu succes la placarea podelelor și pereților interiori și exterior, fiind foarte rezistente la acțiunea factorilor de mediu, umiditate, agenti chimici. Plăcile de mozaic porțelanate sunt ideale atât din punct de vedere functional, cât și estetic pentru realizarea unor dușuri în trend în orice stil de baie. Sunt durabile și ușor de păstrat curate. Unul dintre marile plusuri ale plăcilor de mozaic este că sunt extrem de versatile. Ele vin într-o varietate de dimensiuni, forme, modele și culori și, pentru că sunt mai mici, pot fi folosite pentru a umple spații mici și incomode. Combinarea diferitelor tipuri de plăci de mozaic poate adăuga o notă interesantă încăperii, precum și iluzia unui spațiu mai mare.
Plăcile de mozaic sunt extrem de sustenabile din punct de vedere al mediului, deoarece se utilizează mult mai puțină energie în producerea lor față de alte materiale tradiționale pentru pereți și podele. Pardoseala din mozaic portelanat este în general foarte accesibilă din punct de vedere financiar. Este cu siguranță mai ieftină decât marmura și, dacă este făcută corect, poate arăta la fel de elegant. De asemenea, are o rezistență mare, astfel că raportul calitate-preț este unul foarte bun.
Foliile de mozaic portelanat au comportament antialunecare. Au dezavantajul că necesită atenție sporită la montare. Toate bucățiile dintr-o folie trebuie să se găsească la același nivel pentru a asigura un spațiu perfect din punct de vedere estetic.
Plăcile tip mozaic pentru baie
O multitudine de aspecte fac din plăcile de tip mozaic porțelanat o alegere excelentă pentru podelele băilor. Placa tip mozaic are dimensiuni mai mici și este mai flexibilă, ceea ce o face soluția perfectă pentru placarea spațiilor în pantă și asigurarea unor scurgeri corecte în baie și în special în zona de duș. În al doilea rând, combinația dintre plăcile de dimensiuni mai reduse și mai mult chit poate oferi o rezistență îmbunătățită la alunecare, ceea ce este absolut necesar în băi.
Astfel, cu cât suprafata este mai structurată si mai mată, cu atât gresia va fi mai puțin alunecoasă. Iar în ceea ce privește baia, este absolut important să utilizați o gresie cu un grad de aderență ridicat, pentru a evita, bineînțeles, accidentările.
În ceea ce privește gradul de rezistență la abraziune, la uzura, este important să ținem cont de clasificarea in clase de PEI (Porcelain
Enamel Institute), metoda care măsoară rezistența plăcilor ceramice cu ajutorul unui dispozitiv special, cu role abrazive.
• Cunoscând clasa de PEI (marcata pe ambalajele plăcilor ceramice) se poate alege corect placa ceramică pentru destinația dorită.PEI I – placile se utilizeaza doar pentru placarea peretilor interiori
• PEI II – se utilizeaza pentru pardoseli interioare expuse ocazional unui volum redus de particule abrazive (livinguri, dormitoare)
• PEI III – pentru placarea pardoselilor interioare expuse unui volum redus de particule abrazive (bucatariile si baile locuintelor, holuri, coridoare, balcoane inchise .
• PEI IV – pentru placarea pardoselilor exterioare sau interioare expuse la particule abrazive: terase, intrari, bucatarii comerciale, sali de expozitii, birouri.
• PEI V – pentru placarea pardoselilor exterioare sau interioare supuse unui ritm sustinut de particule abrazive. Sunt conditiile cele mai severe de uzura. Exemple: magazine, zone publice, sali de asteptare in aeroporturi, alei publice, utilizari industriale.Deși poate să pară un lucru banal la prima vedere, alegerea gresiei pentru baie este foarte importantă, atât în ceea ce privește tipul de gresie, suprafata, finisajul cât și designul.
Cei mai mulți dintre noi ne orientăm doar după preț sau culoare, dar puțini dintre noi ținem cont de caracteristicile materialelor, care, în cele din urmă, se dovedesc a fi cele mai importante.
Plăcile tip mozaic pentru bucătărie
Chiar și în cea mai mică bucătărie, plăcile tip mozaic care conțin și sticlă pot să dea senzația de spațiu mai mare. În general, în funcție de culoarea pentru care optați, plăcile cu sticlă sunt mai transparente. În plus, suprafața lor reflectă bine lumina. Ca rezultat, bucătăria dumneavoastră va părea mai mare și mai luminoasă.
Acest beneficiu este deosebit de util pentru proprietarii de case care nu dispun de spațiu suficient. Cu toate acestea, gresia de tip mozaic poate fi utilizată pentru bucătării de toate dimensiunile pentru a crea iluzia unui spațiu mai mare.
Placa (folia) de mozaic pentru exterior
Plăcile de mozaic sunt o soluție excelentă pentru spațiile exterioare, insa trebuie sa fie portelanate. Au nevoie doar de o montare care sa foloseasca adezivi si chituri speciale pentru exterior, adica flexibile e Este foarte important să instalați plăcile tip mozaic de exterior folosind materiale rezistente la intemperii! Cel mai bine este să utilizați adezivi special creați pentru exterior, care rezistă în același timp la umezeală și la mucegai, dar și la variațiile mari de temperatură.
De asemenea, asigurați-vă că utilizați un suport de beton mai degrabă decât lemn. Lemnul va absorbi umiditatea în timp și își va schimba forma, ceea ce va duce la căderea plăcilor mai târziu. Betonul este o suprafață robustă, care poate suporta greutatea plăcilor mai voluminoase pentru perioade mari de timp.
În concluzie, plăcile tip mozaic pot fi o alegere excelentă pentru orice baie sau bucatarie Acestea permit un design complex, utilizarea inovatoare a spațiilor, utilizarea eficientă a luminii și oferă caracteristici suprinzătoare și atrăgătoare oricărei încăperi.
Plăcile de mozaic fac parte dintr-un trend clasic, vechi de secole care astazi revine in atentia designerilor de amenajari interioare a Indiferent dacă sunteți în căutarea unui model tradițional sau a plăcilor mai apropiate timpurilor noastre, gresia și faianța tip mozaic reprezintă soluția ideală.
Indiferent dacă alegeți să amenajați un perete întreg (ori o pardoseală) sau doar o bandă de mozaic mai discretă pentru a crea o zona tip decor in spațiul respectiv, mozaicul ceramic cu siguranță va face diferența în casa dumneavoastră.
Vedeți colecțiile CESAROM și testați-le în spațiul dumneavoastră cu AR Designer.