Cum alegem cea mai bună gresie în funcție de nevoi

Amenajările locuințelor, atât la interior, cât și la exterior, reprezintă o provocare pentru oricine, dar în special pentru persoanele care nu sunt neapărat familiarizate cu astfel de lucruri.

Una dintre componentele cele mai importante atunci când vine vorba despre amenajări este gresia, un material care poate fi utilizat cu succes și în interiorul locuințelor, dar și în exterior numai dacă gresia este porțelanată.
Ei bine, alegerea gresiei, deși poate să pară un proces greoi, nu este o sarcină imposibilă, chiar dacă nu sunteți specialiști în acest domeniu.

Important este să ținem cont de o serie de caracteristici, atât ale spațiilor pe care dorim să le amenajăm, cât și ale gresiei pe care o alegem. Esențial este să fiți conștient de faptul că doar informat veți putea lua cele mai bune decizii pentru casa dumneavoastră.

Cum alegem gresia ideală
În primul rând, trebuie să cunoașteți faptul că există mai multe tipuri de gresie, în funcție de procesul de fabricație și de destinația acesteia.

În principiu, există două tipuri de gresie:
• Gresie de interior (sau neporțelanată): aceasta are un grad de absorbtie al apei între 3 si 9%;
• Gresia porțelanată: care are un grad de absorbtie al apei mai mic de 0.5%.

CESAROM vă oferă nenumărate modele de gresie portelanata, ideală atat pentru spațiile din interior cat si cele din exterior, iar oferta poate fi consultată AICI.

Plăcile porțelanate sunt plăci ceramice arse la o temperatură mai ridicată, ceea ce le face mai dure și mai puțin poroase. Drept urmare, rezistă la pete mai bine decât alte tipuri de plăci și sunt mai ușor de curățat. Instalarea acestora este un proces mai complex, motiv pentru care va recomandam să apelați la ajutorul unui profesionist.

În ceea ce privește gradul de uzură, este important să ținem cont de clasificarea PEI (Porcelain Enamel Institute), care măsoară rezistența plăcilor ceramice cu ajutorul unui dispozitiv special, cu role abrazive.

Astfel, gresia se alege în funcție de gradul de uzură la care aceasta va fi supusă, deci de spațiul în care va fi montată:
• PEI I – pentru zone cu trafic ușor (baie, dormitor)
• PEI II – pentru zonele cu trafic moderat
• PEI III – pentru zone de locuit cu trafic intens (bucătării, holuri, scări, terase, pavaje în curți, alei)
• PEI IV – pentru zone comerciale cu trafic mediu, cum ar fi birourile sau chiar camerele de hotel
• PEI V – pentru zonele comerciale cu trafic intens, cum ar fi magazinele, drumurile pietonale din orașe etc.
Potrivit evaluărilor Porcelain Enamel Institute, există cinci clase de duritate:
• Clasa I: Fără trafic pe jos. Adecvat pentru aplicații numai pe perete.
• Clasa II: aplicații de trafic ușor sau pereți interiori. Se potrivește în zonele în care traficul este făcut cu pantofi moi, fără murdărie. De exemplu, băi și dormitoare fără acces exterior.
• Clasa III: Trafic ușor până la moderat, precum și blaturi și pereți. Potrivită pentru spații cu trafic normal și puține surse de zgârieturi. Se potrivește în toate camerele casei, cu excepția bucătăriilor, a intrărilor și a altor zone cu trafic intens.
• Clasa IV: Trafic moderat până la intens. Poate fi instalată în toate zonele casei, inclusiv bucătării, holuri, intrări. Acestea sunt cele mai bune plăci de podea de utilizat, deoarece combină perfect frumusețea și funcția
• Clasa V: trafic intens până la foarte intens, precum și expunere la zgârieturi. Funcționează bine în orice cameră a casei, precum și în spațiile comerciale.

Cea mai bună gresie pentru exterior
În primul rând, dacă sunteți în căutarea unei gresii pentru un spațiu exterior, recomandat este să alegeți gresie porțelanată. Gresia de exterior este produsă în așa fel încât să reziste la temperaturile ridicate din timpul verii, la ploaie, zăpadă și îngheț. Alte avantaje ale gresiei portelante sau de exterior este că rezistă mult mai bine la șocuri, trafic, la zgârieturi, iar raportul calitate-preț este unul foarte avantajos.

Pentru a alege gresia de exterior care se potrivește cel mai bine nevoilor dumneavoastră este foarte important să cunoașteți faptul că aceasta se poate găsi pe piața din România într-o gamă foarte largă de culori, texturi și finisaje.

Cum alegem gresia pentru interior
În primul rând, dacă spațiul de interior pe care trebuie să îl finisați are și încălzire în pardoseală sau este într-o zonă cu umiditate ridicată, atunci este obligatoriu să utilizați gresie porțelantă.

Dacă nu aveți încălzire în pardoseală, atunci puteți să utilizați și gresia de interior.

Dacă spațiul este unul comercial, în care traficul este mai intens decat în zone rezidențiale, atunci recomandăm din nou gresia porțelanată, cu rezistență la abraziune: PEI4 sau PEI5.

Când vine vorba despre renovarea locuinței, refacerea podelei este un aspect care poate avea cel mai dramatic impact. Și niciun alt material nu oferă o rentabilitate mai bună a investiției dumneavoastră decât valoarea sporită oferită de instalarea plăcilor ceramice. Indiferent de planurile dumneavoastră, aspectul natural al modelelor de gresie pentru interior va spori aspectul casei dumneavoastră, pe lângă faptul că va împiedica umiditatea și unele substanțe să cauzeze daune pardoselii.

Gresia este disponibilă în multe varietăți de culori, texturi sau dimensiuni. De la alb lucios curat până la verde salvie cu textură de in, de la rustic la modern, gresia este unul dintre cele mai diverse elemente decorative disponibile. Perfectă pentru zonele cu trafic intens, cum ar fi bucătăria sau camera de zi sau zonele afectate de umiditate, cum ar fi baia, gresia rămâne una dintre cele mai bune opțiuni de amenajare a acestor încăperi.

Opțiunile sunt extrem de variate: puteți instala gresie în orice cameră a casei.

Cea mai bună gresie pentru bucătărie
Gresia este alegerea ideală pentru bucătărie. Este durabilă, rezistentă la apă și la pete. Pe podea, suportă traficul intens. Poate „închega” din punct de vedere vizual o bucătărie.

Dar alegerea celei mai bune gresii și faianțe pentru podelele și pereții bucătăriei dumneavoastră nu este ușoară, mai ales având în vedere gama largă de materiale și culori disponibile astăzi.

Plăcile ceramice pentru pardoseala fie ca sunt portelante sau neportelante sunt ușor de curățat si întreținut. Materialele de curatat gresia sunt cele uzuale și incomparabil mai ieftine decât materialele de întreținere a altor tipuri de pardoseli (lemn, piatră sau orice alt material natural)

Piatra naturală nu este la fel de dură și rezistentă, cum este placa ceramică. Costurile pardoselilor din piatră naturală, costurile materialelor si a manoperei de întreținere a pietrei naturale sunt de 2-3 ori mai mari față de costurile de placare și întreținere a pardoselilor placate cu gresie. Travertinul, ardezia, granitul, calcarul și marmura sunt toate roci naturale. Deși arată impresionant într-o bucătărie, de obicei vin la un preț ridicat și necesită întreținere regulată.

Cea mai bună gresie pentru podeaua bucătăriei dumneavoastră va depinde de mai mulți factori. Alegerea acesteia trebuie să țină cont si de dimensiunea bucătăriei. Deoarece culorile închise pot face o bucătărie să pară mai mică, este recomandat să folosiți culori mai deschise în cazul în care spațiul de care dispuneți nu este cel mai generos.